“Eu chiar nu am înţeles de ce Victor Osipov a fost făcut prim-vicepreşedinte la congres, când Untilă a obţinut aceasta ca urmare a fuzionărilor, ca o garanţie a nedebarcării unor foste entităţi componente ale AMN. Fiind omul lui Urechean, acesta i-a fost biletul de trecere, însă asta nu cred că va face bine partidului”, a precizat Pavlicenco.
Despre statutul AMN, Pavlicenco crede că trebuia modificat şi vicepreşedinţii aleşi la Consiliul politic. “Nu mă amestec în viaţa AMN, dar îmi expun opinia pentru că în formarea, extinderea şi consolidarea AMN-ului de odinioară a fost şi munca, deloc mică, a naţional-liberalilor, excluşi şi care au reluat munca de partid de la zero, în cadrul PNL”.
De fapt, mai spune Pavlicenco, “în AMN cei mai consistenţi au fost liberalii şi “Furnica”. Aceştia, ultimii, încă reprezentaţi prin Alexandru Oleinic, care a fost ponegrit de foarte multe ori pe nedrept, Valeriu Cosarciuc, care sunt mai în faţă, sunt azi miniştri. Am crezut că un Cosarciuc, de exemplu, – căruia i-ar sta bine şi ca un lider al naţional-liberalilor (sper că ex-social-democratul Cosarciuc să nu se supere) – avea să fie avansat el, şi nu Osipov, ca vicepreşedinte, mai ales că a fost propus de delegaţi pentru aceasta funcţie. O altă figură reprezentativă este Ion Pleşca, şeful Comisiei juridice din Parlament, un foarte bun profesionist, neglijat chiar fără nici o motivare”.
Amintim că sâmbătă, 12 decembrie, la cel de-al VIII-lea Congres, Serafim Urechean a fost ales preşedinte al AMN, iar Victor Osipov a devenit noul vice-preşedinte al partidului. Veaceslav Untilă a acumulat un singur vot, iar Iurie Colesnic niciunul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE