Astăzi, 8 august, a fost semnat contractul de grant în valoare de 7 milioane Euro, finanțat de Uniunea Europeană, dintre Autoritatea de Management a Programului Operaţional Comun România-Moldova-Ucraina 2007-2013 şi Agenţia Naţională a Resurselor Minerale din România pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni.
Republicii Moldova îi revin 3 milioane de Euro pentru interconectarea reţelelor de gaze.
Începutul lucrărilor este preconizat pentru data de 27 august. La eveniment vor participa Prim-miniştrii Republicii Moldova și României – Iurie Leancă și Victor Ponta.
Finalizarea lucrărilor este planificată pentru sfârşitul anului 2013.
Lansarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni este unul din angajamentele Prim-ministrului Iurie Leancă pentru primele 100 de zile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE