Politicile de dezvoltare economică cu mai puține costuri energetice reprezintă o componentă a dezvoltării durabile, cu gândul la generațiile viitoare, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în ședința de constituire a Consiliului de supraveghere pentru Eficienţa Energetică a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Valeriu Lazăr a subliniat că, pe lângă obiectivele de mediu, eficiența energetică înseamnă pentru Republica Moldova și sporirea competitivității, căci fiind importatoare netă de resurse energetice, economia moldovenească mai este și foarte energofagă.„Paradoxul Republicii Moldova este că fiind foarte săraci în resurse energetice, avem o intensitate energetică de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Vom ținti nu doar această medie, ci performanțele țărilor care au excelat în domeniu – țările nordice, căci investițiile în eficiența energetică în Republica Moldova au un potențial de multiplicare de ordinul miliardelor”, a declarat ministrul.
Ambasadorul Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, a declarat că „Investițiile în eficiență energetică înseamnă securitate energetică și reducerea dependenței de resurse energetice din import”. Ea a precizat că eficiența energetică înseamnă o lume mai curată pentru generațiile viitoare, fiecare având responsabilitatea să contribuie la găsirea unei soluții în acest sens. Pentru a schimba obiceiurile agenților economici și a consumatorilor, trebuie mărit nivelul de cunoaștere și înțelegere a potențialului eficienței energetice în rândul antreprenorilor, de rând cu introducerea unor mecanisme de stimulare pentru consumatori, pentru a avea o diferență clară între producătorii ce investesc în eficiență energetică și cei care nu o fac.
Șeful oficiul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Chișinău, Julia Otto, a remarcat că Inițiativa pentru Resurse Durabileoferă soluții pentru o serie de probleme cu care se confruntă economiile în tranziție – de la accesul la finanțare pentru IMM, la modernizarea infrastructurii și dezvoltarea pieței emisiilor de carbon.
Consiliul va fi o platformă consultativă pe bază permanentă, care se va reuni de 2 ori pe an,pentru a coordona activitățile donatorilor în domeniul eficienței energetice și a întreprinderilor mici și mijlocii, care reprezintă 98% din întreprinderile din R. Moldova. În cadrul ședinței au fost examinate programele derulate în Moldova de BERD, Programul SUA pentru Dezvoltare USAID, alți donatori, precum și programele de susținere a businessului desfășurate de autoritățile publice, printre care Agenția pentru Eficiență Energetică, ODIMM, etc.