Astăzi se împlinesc 19 ani de la adoptarea Constituției R. Moldova. Aceasta a fost adoptată de către deputații Parlamentului de de legislatura a XIII-a, în frunte cu speakerul de atunci, Petru Lucinschi, și a fost publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12 august 1994.
Mesajul deputaților, care însoțește și acum Constituția, exprimă următoarele:
„NOI, reprezentanții plenipotențiari ai poporului Republicii Moldova, deputați în Parlament,
PORNIND de la aspirațiile seculare ale poporului de a trăi într-o țară suverană, exprimate prin proclamarea independenței Republicii Moldova,
AVÎND în vedere continuitatea statalității poporului moldovenesc în contextul istoric și etnic al devenirii lui ca națiune,
NĂZUIND spre satisfacerea intereselor cetățenilor de altă origine etnică, care împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii Moldova,
CONSIDERÎND statul de drept, pacea civică, democrația, demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic valori supreme,
FIIND CONȘTIENȚI de responsabilitatea și obligațiile noastre față de generațiile precedente, actuale și viitoare,
REAFIRMÎND devotamentul nostru față de valorile general- umane, dorința de a trăi în pace și bună înțelegere cu toate popoarele lumii conform principiilor și normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional, adoptăm Constituția Republicii Moldova, declarând-o LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂȚII ȘI A STATULUI”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE