Președintele României, Traian Băsescu, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a ținut să critice acțiunile și declarațiile liderului PCRM, Vladimir Voronin, anunță Politik.md. Șeful statului român s-a arătat deranjat de faptul că Vladimir Voronin este inconsecvent în acțiunile și declarațiile sale privind orientarea politică externă a R. Moldova.
„Dacă revedeți întrevederile oficiale ale mele cu dl Voronin din 2005, veți vedea că vorbeam împreună despre drumul european al R. Moldova. Dar acum se pare că Voronin a uitat acest lucru și are alte opțiuni. Probabil a uitat că s-a născut la Dubăsari și nu și-a mai vizitat mormântul părinților de mult timp. Dar în țară apar opțiuni politice externe, pe care eu nu mi le pot explica. Poporul acesta este un popor latin și opțiunea sa este spre integrarea europeană. Iar dacă vor apărea mai multe ONG-uri pro-asiatice, sunt convins că opțiunea majorității populației va fi una pro-europeană. Provocări din partea Moscovei nu cred că vor exista. Moscova se respectă prea mult ca să lanseze provocări pentru Guvernarea de la Chișinău”, a declarat Băsescu.
Despre conflictul dintre liderul comuniștilor și președintele României presa a scris și anterior. Asta după ce Vladimir Voronin l-a criticat de nenumărate ori pe Traian Băsescu și l-a acuzat că i-ar fi telefonat, fiind în stare de ebrietate. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE