Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Popov, urmează să fie numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Austria, scrie portalul Unimedia. Potrivit sursei, Ministerul a solicitat deja avizul consultativ al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană.
Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. Conform declarațiilor democratului, Popov a acceptat oferta și există deja o înțelegere amiabilă, de principiu, în cadrul coaliției de guvernare privind transferul acestuia din funcția deținută la MAEIE în cea de ambasador.
Astfel, diplomatul Andrei Popov vine să-i ia locul ambasadorului Valeriu Chiveri, care a fost desemnat recent în funcția de viceministru al Afacerilor Externe.
Conform Acordului Coaliției pentru Guvernare Pro-Europeană, viceminiștrii urmează să fie exponenți ai aceluiași partid ca și miniștrii. În Guvernul condus de Iurie Leancă, ministru de Externe și Integrării Europene este Natalia Gherman, propusă în această funcție de PLDM.
În perioada 1997 - 2001, Andrei Popov a fost secretar I la ambasada Republicii Moldova din SUA, iar în 2001 - 2004 a activat în calitate de șef de direcție la Ministerul Afacerilor Externe.
Andrei Popov a devenit viceministru de Externe în noiembrie 2009. Atunci, acesta a renunțat la fotoliul de deputat, concentrându-se pe activitatea sa de diplomat. Popov este membru al PD.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE