Actualul ministru al Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, a venit cu o replică față de acuzațiile fostului ministru, Octavian Țâcu, care îl învinuia de spălări de bani în timpul când era viceministru. Potrivit lui Bodișteanu, Octavian Ţîcu a căzut în plasa unor bârfe și bănuieli și de cât timp a fost ministru, a discreditat imaginea ministerului, înrăutăţind relaţiile instituţiei cu cele mai importante federaţii din Moldova.
„Atunci când am făcut pasul cu reformatorii a început o presiune puternică. Mi s-a spus că sunt lipsit de susţinerea politică şi că angajaţii trebuie să fie cu ochii pe mine. Nu vreau să mă refer la toate aberaţiile şi prostiile care au fost invocate. El nu a verificat acel contract, nici nu a fost finanţat. Înainte de a face aceste declaraţii trebuie să verifice. Fiecare pas şi fiecare ordin era în înţelegere cu Ion Cebanu, dar el nici nu-l atinge pe Cebanu. Este înţeles scopul, el singur a recunoscut", a declarat actualul ministru.
De asemenea, Bodişteanu susţine că Octavian Ţîcu a făcut intenționat acest lucru. „El face aceste lucruri pentru că îşi dă sema şi cunoaste capacităţile noastre. În multe comisii mă propunea pe mine să fiu preşedinte. Dacă nu eram eu competent de ce mă numea pe mine? El regretă faptul că a plecat atât de devreme. Nu înţeleg de ce povesteşte toate discuţiile în detalii cu prim-ministrul Leancă, cu fostul prim-ministru. Sunt declaraţii care au avut un caracter confidenţial. Este ridicol, nu poţi să vorbeşti despre discuţii cu alt bărbat, are gura spartă. Dânsul nu poate să recunoască înfrângerea, dar ca sportiv trebuie să recunoască", a conchis ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu.
Amintim că, ieri, Octavian Ţîcu a venit cu un set de acte, care ar confirma faptul că Bodișteanu, împreună cu tatăl său, ar fi efectuat spălări de bani de la Ministerul Tineretului şi Sportului, sub acoperirea unor cheltuieli pentru cantonamente și competiții. În acest sens, fostul ministru a fost invitat la Centrul Național Anticorupție, pentru a prezenta actele în cauză, dar și Procuratura Generală s-a autosesizat în acest sens, menționând că va interveni în caz că se vor adeveri acuzațiile aduse.