Zilele acestea a fost reactualizat subiectul despre paşaportul de tip soviectic. Un proiect de lege ajuns în Parlament interzice votarea în baza paşapoartelor vechi. Această decizie a legislativului aduce o oarecare nelinişte mai ales în mediul persoanelor în vârstă. Potrivit datelor oficiale, în prezent în Republica Moldova sânt circa 260 mii de cetăţeni deţinători de acte de tip vechi, iar noua redacţie a legii i-ar scoate în afara procesului electoral.
Alexandru Oleinic, ex-ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiilor Informaţionale, este de părere că luarea unor decizii radicale, loveşte, până la urmă, drepturile unui număr mare de cetăţeni ai ţării. “Eu ştiu că de multe ori aceşti oameni sânt daţi drept electorat sigur a unui sau altui partid, însă statul, ca atare, nu trebuie să facă politică pe seama acestor oameni. Cei care păstrează aceste paşapoarte nu sânt tineri. Majoritatea dintre ei sînt foarte săraci, nu pot prezenta actele cerute pentru perfectarea unui buletin de identitate, nu se pot deplasa. Cu părere de rău, şi ei sânt victime ale unor interese politice: o guvernare le-a permis să voteze în baza paşaportului vechi, deoarece a considerat că fac parte din propriul lor electorat. Altă guvernare le interzice acest lucru, pentru că nu fac parte din propriul electorat.”
Alexandru Oleinic susţine că însuşi procesul de documentare a populaţiei nu trebuie să fie supus unor interese politice. “În perioada în care am gestionat acest domeniu, am insistat ca prima documentare a cetăţenilor să se facă din contul statului. De cele mai multe ori, era vorba de tinerii ajunşi la vârsta majoratului, care aveau deja nevoie de acte, dar care nu aveau bani. În cazul de față statul este obligat să acopre costurile documentării celor peste 260 mii de cetăţeni. Sursele necesare nu sânt atât de mari, dar cetățenii care au astăzi încă pașapoartele sovetice reprezintă pătura ce-a mai săracă a societății moldovenești. Sânt convins că statul își va onara datoria față de ei și drepturile lor vor fi asigurate.”
De menţionat că, Legislaţia prevede ca paşapoartele de tip sovietic să fie schimbate cu buletine de identitate naţionale până la 1 septembrie 2014.