Reprezentantul grupului reformatorilor PL, Ion Hadârcă, a specificat astăzi, 18 aprilie, în pauza ședinței plenare a Parlamentului, că în cadrul întâlnirii de ieri cu premierul desemnat, Vlad Filat, au fost discutate chestiuni cu privire la funcționarea în continuare a Guvernului, dar și despre eventualitatea creării unei majorități parlamentare, anunță Politik.md.

Hadârcă susține că a fost un schimb de păreri despre situația actuală din țară și că a demarat procesul de consultări, dar nu a fost atinsă faza de negocieri.
„Punctul nostru de vedere e legat de eventualitatea formării unei majorități parlamentare de orientare pro-europeană, de păstrare a formulei de „Alianță pentru Integrare Europeană” și o stabilitate, care ar permite consumarea acestui mandat și reorientarea clasei politice și Executivului spre rezolvarea problemelor economice stringente și programelor care au demarat, dar stagnează. Acestea au fost împărtășite de candidatul la postul de premier. Subiectul tezelor de program încă nu a fost discutat, acestea vor fi deja la următoare etapă”, a declarat liberalul.
El a mai spus că la ședință au fost prezenți toți cei 7 deputați ai grupului reformatorilor și că necesitatea acelei întrevderi este păstrarea prezenței Partidului Liberal în actul guvernării, evitarea pericolului alegerilor anticipate și revenirea comuniștilor la putere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE