Un grup de peste 30 de ONG-uri cuprinse în cadrul Platformei Civice Acțiunea 2012, au lansat duminică o inițiativă legislativă, pentru care plănuiesc să strângă 200 mii de semnături, anunță Politik.md.
Potrivit inițiatorilor, unirea României cu Republica Moldova trebuie să se facă treptat, prin legi. „Facilitarea procesului de obţinere a vizelor, recunoașterea cetățeniei române tuturor celor care s-au declarat de naționalitate română în actele oficiale ale Republicii Moldova și accesul simplificat pe piața muncii din România, sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în inițiativa legislativă cetățenească. Pe parcursul următoarelor 4 luni, peste 1.000 de voluntari vor colecta semnături de susținere a legii în cadrul campaniei "Aducem Basarabia acasă" ”, susțin membrii organizatori prin intermediul unui comunicat de presă.
Aceștia vor veni cu mai multe propuneri, prin intermediul acestei inițiative legislative cetățenești. Cerințele inițiatorilor sunt: facilitarea procesului de obţinere a vizelor, crearea unei instituții pentru gestionarea relațiilor cu Republica Moldova în subordinea primului ministru și asistarea de către un birou special, în cadrul procesului de integrare a studenților basarabeni în mediul socio-cultural din România.