În perioada 1-15 martie 2013, Comisia pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General al Republicii Moldova va recepţiona dosarele doritorilor de a se înscrie în concurs, anunţă Politik.md.
Dosarele pretendenţilor pot fi depuse personal pe adresa: mun.Chişinău, str.Serghei Lazo nr.1, sediul Institutului Naţional al Justiţiei. După expirarea termenului acordat pentru depunerea dosarelor va urma publicarea Listei participanţilor admişi şi a informaţiilor privind aceştia. Doritorii sunt aşteptaţi de luni până vineri, între orele 09.00-16.00.
În conformitate cu Regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror Generalal Republicii Moldova, candidaţii care participă la concursul pentru funcţia de Procuror General vor prezenta dosare complete, care vor conţine obligatoriu următoarele informaţii:
1. Cerere pentru participare la concurs, conţinînd motivarea candidatului (max.1 pag.), datele de contact (telefon, email) şi consimţămîntul de a-i fi prelucrate şi date publicităţii datele cu caracter personal.
2. Curriculum Vitae detaliat (pentru dovada calificării profesionale şi experienţei de lucru din ultimii 15 ani, corespunzătoare realizării sarcinilor Procuraturii.
3. Repere de Program (Program Managerial) privind activitatea în funcţia de Procuror General pe perioada mandatului 2013-2018, întocmite la calculator, pecelmult 7 pagini (pentru dovada aptitudinilor de management şi a calificărilor profesionale corespunzătoare realizării sarcinilor Procuraturii.
4. Copia buletinului de identitate şi a fişei de însoţire (pentru dovada deţinerii cetăţeniei Republicii Moldova).
5. Originalul şi copia diplomei/actului de studii superioare (licenţă) în domeniuldreptului (pentru dovada calităţii de licenţiat în drept).
6. Carnetul de muncă în original sau în copie autentificată la ultimul loc demuncă,sau alt act oficial ce confirmă vechimea în muncă (pentru dovada vechimii în muncă, a calificării profesionale şi experienţei de lucru din ultimii 15 ani).
7. Pentru dovada bunei reputaţii:a) recomandare din partea unei/unor persoane notorii din domeniul jurisprudenţei;b) referinţă/evaluare de la ultimul loc demuncă;c) declaraţie cu privire la venituri şi proprietate;d) declaraţie de interese personale;
8. Cazier judiciar (pentru dovada lipsei de antecedente penale).
9. Pentru dovada capacităţii de exerciţiu depline şi a aptitudinilor de sănătate necesare pentru exercitarea atribuţiilor:a) certificat medical general (eliberat demedicul de familie/instituţia medicală unde candidatul se află la evidenţă);b) certificat medical narcologic (eliberat pe adresa: mun.Chişinău, str.PetruRareş, 32);c) certificat medical psihiatric (eliberat pe adresa: mun.Chişinău, str. Costiujeni,3A).
Suplimentar actelor stabilite la pct.II, din proprie iniţiativă, candidatul poateprezenta lista publicaţiilor de specialitate, scrisori de susţinere din parte a asociaţiilor profesionale, instituţiilor publice şi organizaţiile necomerciale din R. Moldova,precum şi de peste hotare, orice alte documente, înscrisuri şi informaţii şi pe care le consideră relevante.
Depunerea dosarului complet se consemnează în Registrul de recepţionare adosarelor candidaţilor la concurs. În caz de lipsă a unor acte, candidatul estenotificatsub semnătură.
Conform programului de activitate al Comisiei, audierea publică a participanţilor admişi la concurs va avea loc în perioada 26-28 martie 2013.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE