În cadrul unei vizite oficiale la Bruxelles, președintele Parlamentului R Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu Președintele Senatului Belgiei, Sabine de Bethune, și cu Președintele Camerei Reprezentanților a Belgiei, Andre Flahau, și-au exprimat interesul în favoarea consolidării și extinderii bunelor relații economice și de prietenie dintre țările noastre, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.
Președintele Camerei Reprezentanților, Andre Flahau, a menționat importanța dezvoltării relațiilor economice, în interesul mutual al ambelor popoare. De asemenea, interlocutorii au relevat sprijinul și pentru viitor al Belgiei pentru promovarea și implementarea reformelor europene în Republica Moldova, în procesul de integrare în marea familie comunitară.
În același context, Președintele Parlamentului Marian Lupu a apreciat menţinerea continuă a contactelor interparlamentare prin atribuirea unui caracter sistematic al vizitelor reciproce la nivel de Comisii parlamentare de profil şi Grupuri parlamentare de prietenie.
„Acordăm o atenţie deosebită negocierilor pe marginea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv procesului de creare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, precum şi dialogului RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, care va extinde considerabil orizontul cooperării dintre RM şi UE, constituind, astfel, o etapă importantă pentru integrarea europeană a Moldovei. Intenţionăm să finalizăm negocierea acestor documente până la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013”, a menționat Marian Lupu.
În contextul cooperării moldo-belgiene pe dimensiunea integrării europene a țării noastre, șeful Legislativului a declarat că noi privim integrarea europeană ca o oportunitate pentru progresul și modernizarea internă a Republicii Moldova, ceea ce presupune implementarea reformelor structurale pe diverse domenii – reforma economică, decentralizarea, reforma domeniilor sociale, UE reprezentând un model de dezvoltare pentru Moldova.
La subiectul cooperării comercial-economice, Marian Lupu a reiterat interesul pentru dezvoltarea cooperării economice, actualmente în Moldova fiind înregistrate 44 de întreprinderi mixte, cu capital belgian. Președintele Parlamentului a mai menționat că, urmare a depășirii crizei politice și alegerea șefului statului, AIE își concentrează eforturile pe promovarea reformelor necesare integrării europene a țării. De asemenea, Marian Lupu a mai relevat că apartenența ambelor țări la spațiul francofoniei ar putea fi o premisă pentru aprofundarea relațiilor de colaborare în diverse domenii de interes reciproc, Parlamentul de la Chișinău fiind participant activ la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.
Pe finalul întrevederii, Marian Lupu i-a invitat pe Președintele Senatului Belgiei, Sabine de Bethune, și pe Președintele Camerei Reprezentanților a Belgiei, Andre Flahau, să viziteze Moldova în cadrul unei vizite oficiale.