Traducătorul, lingvistul, scriitorul și publicistul Valentin Mîndîcanu s-a stins din viață în dimineața acestei zile, anunță Politik.md cu referire la postul EuroTV.
Omul de cultură Valentin Mîndîcanu avea vîrsta de 82 de ani și a decedat în urma unei boli grave. Publicistul este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în aprilie 1988 în revista „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. Tot el este și autorul volumului „Cuvântul potrivit la locul potrivit”, „Între acasă şi acasă”, precum şi „Spărturi în gheaţa tăcerii”.
În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.
A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.
Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi.