Poliţia a reţinut încă un membru al grupării “Machena”. Igor Cveatcovshi alias “Malîi” a fost încătuşat joi, 30 august, în plină stradă, în municipiul Bălţi.
Potrivit MAI, acesta este un membru activ al organizaţiei criminale „Machena”, numit şi „polojeneţ” pe municipiul Bălţi.
În urma percheziţiei corporale poliţiştii au depistat un pachet de hârtie de ziar, în care se afla o substanţă vegetală mărunţită, de culoare verde. Conform unui raport de expertiză, aceasta avea o masă totală de 9,6 grame şi s-a dovedit a fi substanţă narcotică (marijuana). Mai mult, rezultatele examinării medicale, demonstrează că cetăţeanul Cveatcovschi se afla în stare de ebrietate narcotică.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani, este originar şi locuitor al municipiului Bălţi şi a fost anterior judecat de mai multe ori, pentru săvârşirea mai multor crime grave.
Potrivit informaţiilor operative ale DCCO, acesta ameninţa agenţii economici din zonă, de la care estorca şi acumula lunar sume impunătoare de bani.
Igor Cveatcovschi a fost reţinut pentru 72 de ore. Poliţia întreprinde în continuare măsuri operative de investigaţii, pentru a stabili complicitatea acestuia în săvârşirea altor crime.
La începutul anului 2010, DCCO a DGSO a DP al MAI a generalizat informaţiile şi materialele operative acumulate şi a început documentarea propriu zisă a activităţii ilegale a organizaţiei criminale create şi conduse de „hoţul în lege” Vladimir Moscalciuc, alias „Machena”.
Pe 11 februarie 2010, Procuratura Generală a aprobat iniţierea unei cauze penale.
Astfel, până în prezent s-a demonstrat cu succes implicarea aşa-ziselor “autorităţi criminale”, “polojeneţ”, “smotreaşii”, atât din societatea civilă cât şi din instituţiile penitenciare, în diferite activităţi ilegale, cum ar fi: furturi, jafuri, atacuri tâlhăreşti, şantajuri, escrocherii, etc. Sursele financiare, obţinute în rezultatul acestor acţiuni ilegale, erau transmise prin intermediul persoanelor de încredere „hoţului” Machena. Acesta, la rândul său, repartiza banii după necesităţi pentru finanţarea activiăţii organizaţiei criminale.
DCCO va continua documentarea tuturor membrilor acestei organizaţii criminale, care practică această „îndeletnicire” de terorizare a societăţii civile, întru estorcarea mijloacelor băneşti.