Ministerul Mediului a făcut publice prețurile orientative pentru lemnul de foc comercializat de întreprinderile silvice din Republica Moldova. În funcție de tipul lemnului, sortiment și întreprinderea de la care este procurat, un metru ster poate costa de la câteva sute până la peste 1.200 de lei.

Pentru lemnul moale, prețurile variază între 380 și 950 de lei pentru un metru ster, în timp ce pentru lemnul tare acestea ajung între 783 și 1.265 de lei.

Autoritățile precizează că tarifele pot fi diferite de la un ocol silvic la altul, motiv pentru care cetățenii sunt îndemnați să verifice prețurile înainte de achiziție și să cumpere lemne doar din surse autorizate.

Ministerul Mediului le recomandă moldovenilor care și-au făcut deja rezerve pentru sezonul rece să păstreze documentele care confirmă proveniența lemnului. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță intensificarea controalelor în toată țara, inclusiv în gospodăriile oamenilor.

„Păstrați factura fiscală”, este recomandarea ministrului, în condițiile în care documentul ar putea fi solicitat de inspectori sau polițiști pentru verificarea legalității lemnului.

Autoritățile avertizează că, odată cu apropierea sezonului rece, crește și riscul tăierilor ilegale de arbori. Persoanele depistate cu lemn provenit din tăieri ilegale riscă nu doar sancțiuni financiare, ci și confiscarea lemnului și a mijlocului de transport utilizat.

Astfel, autoritățile susțin că documentele de proveniență trebuie păstrate pe toată perioada în care lemnul se află în gospodărie, pentru a putea demonstra că acesta a fost procurat legal.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE