Investitorii locali și străini vor avea condiții mai clare și mai predictibile de activitate, în conformitate cu standardele Uniunii Europene. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la investiții.

Noua lege a investițiilor instituie un regim juridic coerent, stabil și previzibil pentru investitori, aliniat la acquis-ul UE, menit să stimuleze investițiile private autohtone și străine printr-un climat investițional competitiv și un acces echitabil pe piață. Documentul transpune în legislația națională mai multe regulamente europene.

Investițiile vor fi direcționate cu prioritate spre sectoare strategice — energie, tehnologie, sănătate, infrastructură —, iar pentru proiectele de anvergură este introdus un regim diferențiat, cu criterii clare de calificare și facilități dedicate, coordonate printr-un punct unic de contact în cadrul Agenției de Investiții. Pentru ca o investiție să fie calificată ca una strategică, trebuie să fie de cel puțin 10 milioane de euro.

Investițiile mai mari de 20 de milioane de euro vor putea beneficia de facilități funciare – transmiterea terenului proprietate publică din domeniul privat în comodat sau în superficie, fără plata chiriei/redevenței anuale, pentru o perioadă de până la 49 de ani, precum și scutiri de la compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoria de terenuri cu destinație agricolă. Agenții economici care vor investi cel puțin 40 de milioane de euro vor putea încheia acorduri cu Guvernul Republicii Moldova.

Proiectul instituie interdicția de a supune investitorii la constrângeri arbitrare sau măsuri administrative disproporționate, care ar limita în mod nejustificat libertatea de a investi în Republica Moldova. La fel, se pune accent pe transparență. Anunțurile de investiții vor fi publicate în mod obligatoriu în limbi de circulație internațională. Noua lege va mai viza digitalizarea interacțiunii cu autoritățile, precum și crearea cadrului legal pentru acorduri de investiții cu Guvernul, fără clauze privilegiate care ar afecta concurența loială.

Opoziția a criticat proiectul. Deputatul PSRM, Petru Burduja a cerut autorităților să introducă garanții mai clare pentru protejarea interesului statului și al investitorilor care activează deja în Republica Moldova. Burduja a declarat că ideea de a proteja investitorii și de a reduce birocrația este una bună, însă proiectul trebuie revizuit în funcție de realitățile economice actuale și de interesele Republicii Moldova.

„Ideea proiectului de protecție a investitorilor și de reducere a birocrației nu e rea în sine. Ea trebuie revăzută, în condițiile dezvoltării actuale, atât la nivel regional, cât și mondial”, a declarat deputatul.

Potrivit lui Burduja, atunci când legislația națională este armonizată cu normele europene, autoritățile trebuie să se asigure că sunt protejate și interesele economice ale țării. Deputatul a atras atenția în special asupra facilităților care ar putea fi oferite investițiilor considerate strategice. El a pus sub semnul întrebării criteriile prin care o investiție ar putea primi acest statut și modul în care vor fi protejate resursele publice.

„Republica Moldova astăzi mai are două lucruri: oamenii care au rămas în această țară și pământurile lor. Atunci când vorbim de anumite privilegii față de investitori, trebuie să luăm în considerație cum apărăm noi interesul statului”, a spus Burduja.

Deputatul s-a referit și la posibilitatea acordării terenurilor publice pentru perioade îndelungate în cazul unor investiții. În opinia sa, legea trebuie să stabilească limite clare, inclusiv în ceea ce privește suprafața terenurilor care pot fi oferite.

O altă întrebare ridicată de Burduja vizează beneficiile economice pe care le va genera o investiție pentru stat. El consideră că nu este suficient să fie stabilită doar valoarea investiției pentru ca aceasta să fie declarată strategică.

„Trebuie să ne întrebăm ce volum de impozite va genera această investiție”, a subliniat deputatul.

Burduja a avertizat și asupra riscului ca noile facilități să creeze o concurență inegală între investitorii care activează deja în Moldova și cei care vor veni în baza noii legi.

Potrivit acestuia, unii investitori au cumpărat terenuri, achită taxe locale și impozite și nu beneficiază de facilități, în timp ce un nou investitor ar putea primi scutiri și alte avantaje.

„Cum facem în cazul dat cu egalitatea și păstrarea celor care sunt? Pentru că noi automat îi punem în situația că ei se simt necompetitivi cu piața”, a declarat Burduja.

Un alt punct criticat de deputat este impactul asupra bugetelor locale. El a cerut explicații privind pierderile pe care le-ar putea suporta autoritățile locale în cazul scutirii unor investitori de anumite taxe.

El a ridicat și problema situației în care investitorul beneficiază de facilități, dar ulterior abandonează proiectul. În acest caz, deputatul întreabă cine va compensa autoritățile locale pentru taxele de care acestea au fost private și pentru celelalte privilegii acordate.

Petru Burduja a anunțat că fracțiunea PSRM va veni cu amendamente la proiect pentru lectura a doua și a insistat că apropierea legislației moldovenești de cea europeană nu trebuie să se facă în detrimentul interesului național.

„Atunci când încercăm să europenizăm legislația moldovenească este bine, dar trebuie să ținem cont, în primul și în primul rând, de interesul național al Republicii Moldova”, a conchis deputatul.

Și deputatul Ion Chicu a cerut explicații în Parlament despre avantajele investiționale pe care le mai poate oferi Republica Moldova și despre facilitățile concrete pe care Guvernul intenționează să le acorde investitorilor mari. Chicu a amintit că Republica Moldova vorbește de ani de zile despre atragerea investițiilor, însă consideră că autoritățile trebuie să explice clar cu ce avantaje poate convinge acum un investitor să vină în țară.

„Ați putea să ne iluminați un pic care au mai rămas avantajele investiționale comparative ale țării noastre?”, a întrebat deputatul.

Ion Chicu a făcut referire la argumentele invocate anterior de autorități pentru promovarea Republicii Moldova în rândul investitorilor: forță de muncă calificată și disponibilă, impozite competitive și resurse energetice.

„Cu ce să ne lăudăm noi acum, în fața potențialilor investitori, astfel încât, în afară de un cadru normativ pe care îl propuneți, să le mai oferim ceva?”, a întrebat Chicu.

Deputatul s-a referit și la prevederea din proiect potrivit căreia, pentru investiții care depășesc 40 de milioane de euro, Guvernul ar putea încheia acorduri investiționale cu anumite facilități.

În acest context, Chicu a cerut să fie explicat concret ce fel de facilități ar putea acorda Executivul și cât de largă ar fi marja de manevră a premierului atunci când negociază cu investitori importanți.

„Când prindem un rechin de istoria investițională de un miliard de euro, prim-ministrul să spună: uite, eu am competența, de exemplu, pe 30 de ani să-ți reduc cota TVA”, a exemplificat deputatul.

Potrivit lui Chicu, simpla adoptare a unui nou cadru legislativ nu este suficientă pentru a atrage investiții majore. El a cerut autorităților să vină cu măsuri concrete și suficient de atractive pentru investitorii strategici.

„Pentru că, dacă nu venim cu măsuri revoluționare, legea respectivă va rămâne doar un act normativ cu efecte minore”, a avertizat deputatul.

Proiectul de lege va fi examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, noua lege va intra în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția capitolului care se referă la gestionarea răspunderii financiare legate de instanțele de soluționare a litigiilor între investitori și stat. Aceste prevederi vor intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE