Pasagerii curselor regulate de autobuz cu trasee de cel puțin 250 de kilometri ar putea beneficia de despăgubiri și servicii de asistență în cazul întârzierilor sau anulării curselor. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de regulament elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care urmărește armonizarea legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene privind drepturile pasagerilor.
Potrivit proiectului, dacă o cursă este anulată sau înregistrează o întârziere de peste două ore, transportatorul va fi obligat să ofere pasagerului fie o alternativă de călătorie fără costuri suplimentare, fie rambursarea integrală a prețului biletului. În cazul în care operatorul nu oferă niciuna dintre aceste opțiuni, va trebui să achite și o compensație echivalentă cu 50% din valoarea biletului. Restituirea banilor va trebui efectuată în termen de cel mult 14 zile, notează bani.md
Pentru cursele cu o durată planificată mai mare de trei ore, operatorii vor avea obligația să ofere gustări și băuturi răcoritoare dacă plecarea întârzie cu peste 90 de minute. Dacă situația impune înnoptarea, transportatorul va trebui să asigure cazarea pasagerilor pentru maximum două nopți, în limita a 80 de euro pe noapte pentru fiecare persoană.
Proiectul consolidează și drepturile persoanelor cu dizabilități și ale celor cu mobilitate redusă. Transportatorii nu vor putea refuza rezervarea sau îmbarcarea acestora din motive ce țin de dizabilitate, cu excepția cazurilor justificate de cerințe de siguranță sau de limitările tehnice ale vehiculelor. De asemenea, aceștia vor fi obligați să ofere gratuit asistență în autogări și la bordul autobuzelor.
Documentul introduce și reguli privind despăgubirile în cazul accidentelor. Pasagerii vor putea solicita compensații pentru deces, vătămări corporale, precum și pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor. În cazul deteriorării scaunelor cu rotile sau a altor echipamente de mobilitate, transportatorul va trebui să acopere integral costurile de reparare sau înlocuire.
Totodată, operatorii vor fi obligați să informeze călătorii despre întârzieri, anulări și drepturile de care beneficiază, precum și să instituie mecanisme clare de soluționare a reclamațiilor. Pasagerii vor avea la dispoziție trei luni pentru a depune o plângere, iar transportatorii vor fi obligați să ofere un răspuns final în termen de cel mult trei luni.
Regulamentul se va aplica integral curselor regulate cu trasee de minimum 250 de kilometri, inclusiv celor internaționale care au punctul de plecare sau sosire în Republica Moldova. Pentru cursele mai scurte vor rămâne aplicabile prevederile privind nediscriminarea, drepturile persoanelor cu dizabilități, informarea pasagerilor și examinarea reclamațiilor.
Potrivit Ministerului Infrastructurii, proiectul vine ca răspuns la numeroasele sesizări privind întârzierile și anulările fără preaviz, accesibilitatea redusă pentru persoanele cu dizabilități și lipsa unor mecanisme eficiente de protecție a drepturilor pasagerilor.


