Vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu, a anunțat că a preluat interimatul funcției de prim-ministru, în baza decretului semnat de președinta Maia Sandu privind asigurarea conducerii interimare a Guvernului.
Într-un mesaj public, Osmochescu a declarat că acceptă această responsabilitate „cu onoare și deplină seriozitate” și a mulțumit șefei statului pentru încrederea acordată, precum și colegilor din Executiv pentru sprijin.
„În conformitate cu decretul semnat de doamna președintă Maia Sandu privind asigurarea interimatului funcției de prim-ministru, am acceptat această responsabilitate cu onoare și deplină seriozitate”, a transmis premierul interimar.
Eugeniu Osmochescu a precizat că obiectivul principal în această perioadă este asigurarea continuității activității Guvernului și menținerea stabilității instituționale, până la învestirea unui nou Cabinet de miniștri.
„Prioritatea mea va fi asigurarea continuității activității Guvernului, menținerea stabilității instituționale și promovarea deciziilor necesare în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat acesta.
Premierul interimar a dat asigurări că Executivul își va continua activitatea și va urmări implementarea angajamentelor asumate.
„Împreună cu echipa guvernamentală, vom continua să muncim pentru binele țării și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate”, a mai declarat Eugeniu Osmochescu.
Numirea sa în funcția de prim-ministru interimar vine după demisia lui Alexandru Munteanu, iar Guvernul va exercita atribuțiile de administrare a treburilor publice până la desemnarea și învestirea unui nou Executiv.


