Cumpărăturile online de mică valoare nu vor mai fi la fel de avantajoase, după ce autoritățile au decis introducerea TVA pentru coletele de până la 150 de euro, o măsură care va afecta direct comenzile de pe platforme populare de e-commerce. Aplicarea efectivă a noilor reguli este însă amânată și ar putea începe abia din toamna anului 2026.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile nu vor grăbi implementarea pentru a evita blocaje și nemulțumiri în rândul cetățenilor.
„Obiectivul nu este să ne grăbim să colectăm bani, ci să facem acest proces corect și cât mai confortabil pentru cetățeni”, a declarat oficialul.
Deși termenul de 1 iulie 2026 rămâne un reper legislativ, sistemul urmează să fie testat începând cu 1 septembrie, iar, dacă nu vor apărea probleme, aplicarea propriu-zisă ar putea începe de la 1 octombrie 2026.
Măsura vizează coletele cu valoare sub 150 de euro, care până acum erau scutite de taxe, și este cunoscută în spațiul public drept „taxa pe coletele de pe Temu”. Potrivit autorităților, noul mecanism va fi aliniat la practicile din Uniunea Europeană, astfel încât operatorii poștali internaționali să poată utiliza proceduri deja existente. Chiar dacă autoritățile susțin că schimbarea este necesară pentru uniformizarea regulilor fiscale, introducerea TVA pentru aceste colete ar putea duce la scumpirea cumpărăturilor online și la reducerea atractivității platformelor externe pentru consumatorii din Republica Moldova


