Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege care va alinia sistemul național de achiziții publice la standardele Uniunii Europene. Inițiativa, elaborată de Ministerul Finanțelor, transpune parțial prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului, având drept obiectiv creșterea transparenței, eficienței și corectitudinii în utilizarea banilor publici.

Proiectul introduce praguri valorice diferențiate pentru atribuirea contractelor, o modificare considerată esențială pentru fluidizarea procedurilor administrative. Pentru lucrări și servicii sociale, pragul stabilit este de 1 milion de lei, iar pentru bunuri și alte servicii – 600 000 de lei. Autorii susțin că aceste praguri vor permite proceduri mai clare, reducerea birocrației și evitarea blocajelor administrative.

Noile prevederi urmăresc și eliminarea cerințelor disproporționate care limitează accesul operatorilor economici, în special al IMM-urilor, la procedurile de achiziții publice. Totodată, legea va introduce obligații consolidate de publicare și raportare a informațiilor privind achizițiile, astfel încât toate procedurile și rezultatele să fie vizibile, accesibile și ușor de verificat.

Deputatul PSRM, Petru Burduja, a criticat inițiativa guvernului de a modifica legea achizițiilor publice, subliniind că documentul propus nu conține mecanisme reale de susținere a producției naționale și a sectorului economic intern.

Petru Burduja a subliniat că Moldova, ca țară în dezvoltare, are dreptul să utilizeze mecanisme de protecție a pieței interne prevăzute de acordurile internaționale, inclusiv documentele Organizației Mondiale a Comerțului și Acordul de la Marrakesh. În special, este vorba despre posibilitatea aplicării unor restricții temporare, a prețurilor preferențiale sau a unor măsuri tranzitorii menite să păstreze competitivitatea agenților economici locali.

„Nu putem pune producătorii noștri pe același nivel cu agenții economici din țările foarte dezvoltate. Ei au posibilități incomparabil mai mari de a reduce prețurile și de a crește competitivitatea. Economiile in buget sunt importante, dar nu trebuie să uităm de cei care asigură creșterea economică internă. Nu trebuie să adoptăm o lege care va duce la distrugerea afacerilor locale”, a subliniat deputatul.

Fracțiunea PSRM insistă ca proiectul de lege să fie discutat în prealabil cu reprezentanții sectorului real al economiei; intrarea în vigoare a legii trebuie să fie corelată cu momentul aderării Moldovei la UE, pentru a evita consecințele distructive asupra întreprinderilor locale; trebuie analizate inițiativele deja propuse de opoziție, inclusiv introducerea unei marje preferențiale de 15% pentru producătorii autohtoni în domeniul achizițiilor publice, precum și măsuri de promovare a produselor și serviciilor locale. Deputatul a subliniat că PSRM va continua să se pronunțe pentru ajustarea proiectului de lege în interesul economiei naționale

Proiectul urmează să fie examinat în a doua lectură, iar autorii propun ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Contractele de achiziții aflate în derulare la acel moment vor fi finalizate în baza legislației în vigoare la data inițierii lor, evitându-se astfel blocaje sau conflicte de procedură.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE