colaj gagauzinfo.md5 partide de stânga din R. Moldova ar putea crea o uniune în câteva săptămâni, anunță Politik.md cu referire la PubikaTV. Este vorba despre Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, Partidul Popular Socialist al lui Victor Stepaniuc, Partidul Regiunilor al lui Mihail Formuzal, Patrioţii Moldovei al lui Mihail Garbuz şi Partidul "Renaştere" al lui Vadim Mișin.

Sursa face referință la co-preşedintele Partidului "Renaştere", Vasile Tarlev, care afirma că liderii partidelor sunt în faza de finalizare a negocierilor.
Tarlev a mai spus că nu este exclusă fuzionareaîn baza unui singur partid, dar nu a specificat care va fi acesta. Potrivit lui Tarlev, reprezentanţii celor 5 partide se întrunesc de cel puţin două ori pe săptămână, pentru a purta negocieri. Aceştia discută despre măsurile ce ar îmbunătăţi situaţia social-economică din ţară.
Anterior, în octombrie 2012, se discuta despre o posibilă uniune a tuturor forțelor de stânga.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE