Procuratura Anticorupție informează că astăzi, Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor privind aplicarea măsurii preventive -arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privința unui ex-deputat. Acesta a solicitat examinarea demersului de aplicare a măsurii preventive în lipsa sa
Vladimir Andronachi, reținut în seara de 2 septembrie. El figurează în mai multe dosare penale. E vorba de „Frauda bancară”, dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte și Metalferos.
Potrivit procurorului de caz, Nicolae Busuioc, lui Andronachi i se incriminează două infracțiuni distincte de spălare a banilor în proporții deosebit de mari.
”Însăși urmărirea penală pe dosarul de bază a fost inițiată în anul 2021 și vizează aspecte din anul 2014. La această cauză penală a fost conexată o altă cauză penală nouă, iar urmărirea penală a fost pornită în august, curent. Pe cauza penală nouă au fost administrate probe, audiați martori, care au permis reluarea urmării penale și administrarea de noi probe necesare. Andronachi a fost organizatorul acelei scheme criminale. Prin interpuși a reușit să spele o sumă impunătoare de bani”. În primul episod, suma de bani constituie 360 de mii de dolari, iar în al doilea 100 de mii de dolari”, a declarat procurorul de caz Nicolae Busuioc.
Demersul procurorilor prin care se solicită 30 de zile de arest pentru Vladimir Andronachi "este unul neîntemeiat, la fel ca întreg dosarul pe care aceștia l-au reluat subit în plină campanie electorală", susține avocatul acestuia, Vladimir Moșneaga. Potrivit lui, în lipsa unor bănuieli concludente, cauza penală pornită acum patru ani a reapărut în atenția procurorilor, fapt ce "denotă clar o ingerință și o comandă politică". "Din 2021, în privința lui Andronachi nu a fost inițiată nicio acțiune și nu a fost citat la audieri, iar acum, în preajma alegerilor, fostul deputat este purtat prin instanțe", spune avocatul, care precizeaz[ că acțiunea "este lipsită de orice probe clare și argumente". În opinia sa, aceasta reprezintă un abuz de putere și o nouă încercare a unor grupuri de interese de a-l intimida pe Vladimir Andronachi.
Andronachi a fugit în 2019 din Moldova. Trei ani mai târziu, el a fost dat în căutare internațională de Interpol. În același an, a fost încătușat la punctul de trecere a frontierei Criva-Mamalîga,la intrararea în țară. Mai târziu, a fost plasat în arest, dar a fost eliberat ulterior.


