Dumitru Juravliov are doi copii, Naomi și Natanael , ambii înscriși în acest an, la "EXCELSIS". Bărbatul este entuziasmat de modul de predare al profesorilor de aici, de numărul limitat de copii în clasă, dar și de faptul că valorile creștinești stau  la baza educației .

„Mă bucur că fetița mea e deja al doilea an la această școală. Învață și am văzut performanțe la obiectele pe care ea le studiază. Este o școală inedită prin atitudinea profesorilor față de elevi și a elevilor față de profesori, și a părinților față de cadrele didactice. Am simțit și o diferență majoră la reușitele școlare pentru că numărul limitat de copii le permite prefesorilor să le acorde timpul necesar acestora, la nivelul pe care și-l doresc părinții”.

David Tanasiev merge în clasa a doua. Mama sa, Aliona Tanasieva  spune că este mândră că a ales pentru el această instituție.

Am ales mult timp la ce școală să mergem, în final am ales "EXCELSIS", deoarece aici e o atitudine foarte bună din partea profesorilor. Ei le oferă copiilor libera alegere de a se exprima și iau în considerarea părerea lor. Aici se predă corect dragostea față de patrie, de limbă, așa încât copiii să nu aibă dorința de a pleca din țară, dar să se regăsească acasă. Aici sunt multe activități înafară de programul școlar, multiple cercuri de activitate pentru copii. Noi trecem deja în clasa a doua și este  vizibil după copilul nostru că se deosebește de alți copii, care merg în școli obișnuite. Este mai dotat, mai încrezut în sine, este destoinic și are părerea sa, iar cunoștințele  și rudele noastre ne spun că se observă că mergem la o școală bună”.

Rodica Rudei, directoarea școlii spune că scopul ei, cât și a profesorilor de la "EXCELSIS" este să stimuleze curiozitatea copiilor, astfel încât aceștia să simtă, că fiecare zi a fost cea mai bună pentru ei.

“ Copiiilor, vreau să le zic să îndrăznească, să îndrăznească să-și pună vise, visuri frumoase de a deveni mai mult decât sunt ei azi. Să se compare  cu sine cum au fost în clasele anterioare și să vadă acel munte de victorii la care au ajuns. Să îndrăznească să-și pună standarde înalte, pentru că vorba poetului: "atunci când țintești luna, chiar dacă nu ajungi la ea ești înconjurat de stele”",  a afirmat Rodica Rudei.

Totodată, directoarea instituției a mai adăugat că, părinții trebuie să-și  încurajeze  copii, să le arate prin propria lor viață greutățile care apar și sunt inevitabile. Fiecare problemă are o soluție și fiecare necaz poate fi depășit dacă suntem împreună. La fel și noi profesorii o facem aici. Atunci când îi vedem pe copii într-un impas, suntem alături de ei și îi susținem la maxim”, a conchis ea.

Prezent la eveniment a fost și Vladimir Tcaciuc, unul dintre fondatorii școlii "EXCELSIS". Potrivit lui, această școala promovează ideea purității, idee care îi ajută pe copii să-și cunoască integritatea personalității, având la bază un puternic sistem de învățământ, bazat pe cunoștințe din toată lumea.

„Mai mult de 8000 de școli de învățământ superior sunt unite într-o rețea, având programe de învățământ performante din diferite țări. Astfel, așa școli ca „EXCELSIS” pot primi momentan acele sisteme de învățîmânt care sunt cele mai bune la momentul actual. Această școală are această posibilitate și este o bună posibilitate pentru Moldova de a avea o asemenea dezvoltare. Știu că în Moldova sunt multe școli și chiar minunate, și vedem asta după absolvenții a multor instituții, dar în orice societate există loc pentru căiăalternative de învățământ și astfel de școli ca aceasta, e o minunată oportunitate de învățământ comasat cu valorile creștinești", este de părere Vladimir Tcaciuc.

Începând cu ziua de mâine, elevii de la "EXCELSIS" vor merge la școală în regim obișnuit de studii.

 

 

 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE