Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, s-a declarat deranjat de faptul că în incinta clădirii Parlamentului a fost desfășurat un seminar al Adunării Parlamentare a NATO. În special, Voronin a fost deranjat de prezența analistului pentru Europa de Est, Vladimir Socor, în fotoliile din prezidiul Legislativului, anunță Politik.md.
„Da ce făceau acești membri din „șalașul” Adunării Parlamentare? Și ce făcea dl Socor în prezidiul Parlamentului? Ce, altă sală nu s-a găsit pentru așa fel de adunări?”, a întrebat Voronin.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a explicat că R. Moldova în calitate de membru al acestei structuri a oferit gazdă pentru acea sesiune. „Am economisit 120 de mii de lei, oferind această sală. Dacă sunteți deranjați, vă propun să votați modificarea bugetului Parlamentului și să renovăm cât mai repede sala de adunări”, a menționat Candu.
Amintim, că săptămâna trecută ședințele Parlamentului nu au avut loc. Și asta pentru că sala plenară a găzduit cel de-al 90-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare NATO. Atunci au venit cu discursuri parlamentari din statele membre și partenere ale NATO, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, reprezentanți ai societății civile din R. Moldova, precum și alți invitați.