Un membru al lumii criminale a fost reținut de poliție. Potrivit organelor de drept, este vorba despre N.V, în vârstă de 48 de ani, supranumit în lumea interlopă și “Steclianîi”, care se afla în căutare din 2010.
Pe parcusrul a 3 ani acesta și-a schimbat de nenumărate ori locul de trai, iar în prezent a încercat să-și schimbe identitatea pentru a părăsi teritoriul republicii și a pleca în Federația Rusă.
Potrivit cercetărilor angajaților Direcției pentru combaterea crimei organizate, suspectul, fiind anterior judecat pentru șantaj, furt, trafic de droguri și arme, se bucură de o anumită autoritate criminală.
După un șir de măsuri operative de investigație, ieri, 4 octombrie 2012, acesta a fost reținut în locuința pe care o închiria în sectorul Botanica al capitalei.
La moment se întreprind măsuri procesuale pentru întărirea probelor și tragerea la răspundere a acestuia conform legislației pentru fals de acte.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE