La Tbilisi continuă protestele față de adoptarea proiectului de lege privind "agenții străini", care impune control mai strict în raport cu ONG-urile și presa finanțată de peste hotare.
„Georgienii se vor aduna pe Bulevardul Rustaveli, iar acest lucru va continua în fiecare zi (...) până la victorie", a declarat Nika Melia, figură a Mișcării Naționale Unite (MNU), o formațiune de opoziție creată de fostul președinte Mihail Saakașvili, aflat în prezent în închisoare, scrie ziare.com.
Marți, parlamentul georgian a adoptat în mod neașteptat în primă lectură o lege privind „agenții străini”, similară legislației ruse care vizează limitarea influenței occidentale. Acest lucru a declanșat proteste spontane și ciocniri în afara parlamentului, în timpul cărora poliția a tras cu gaze lacrimogene și apoi a folosit puternic tunuri cu apă pentru a dispersa mitingul. Peste 60 de persoane au fost reținute.
UE a avertizat Georgia cu privire la „consecințele grave” dacă legea va fi adoptată în cele din urmă, în timp ce SUA au sugerat posibile sancțiuni împotriva Georgiei.


