Doi tineri cu vârstele de 21 şi respectiv 22 de ani, originari din raionul Cantemir, au fost reţinuţi de fiind bănuiţi de săvârşirea a cel puţin 8 furturi în proporţii deosebit de mari, din întreprinderi individuale şi automobile. Furturile au fost înregistrate pe parcursul lunilor martie – iunie curent, a căror prejudicii materiale depăşesc suma de un milion de lei. Bănuiţii locuiau temporar în capitală şi lucrau la un autoservice.
Potrivit CGP, ei ar fi pătruns în oficiile agenţilor economici din raza capitalei, dar nu este exclusă ipoteza că mai sunt implicaţi şi în alte furturi. Fiind autorizate percheziţii la domiciliul lor temporar, poliţiştii au depistat şi au ridicat peste 80 de aparate electrice (aparate de sudat, ferestree, aparate de găurit, perforatoare şi altele), calculatoare, tehnică de uz casnic, automagnetole, telefoane mobile, diverse accesorii audio-video şi articole funerare.
Preponderent acţionau pe timp de noapte, lăsau automobilul în spatele sediului, săreau peste gard, pătrundeau în întreprindere prin forţarea geamurilor sau a uşilor. După ce adunau bunurile materiale le încărcau în automobil şi se deplasau spre domiciliu, unde le depozitau. O parte din lucruri au reuşit să le vândă, iar din banii obţinuţi şi-au procurat o motocicletă.
În prezent, bănuiţii sunt cercetaţi penal pentru furt şi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați ei riscă închisoare pe un termen de la 7 până la 12 ani.
Anterior aceştia au fost judecaţi pentru infracţiuni analogice.Doi tineri din Cantemir cercetați pentru furturi de peste un milion de lei