realitatea.roAbsolvenţii transnistreni vor beneficia de condiţii speciale la susţinerea Bacalaureatului din acest an. Aceştia nu vor avea sisteme de monitorizare a bunei desfăşurări şi vor susţine examenele de absolvire în şcolile în care îşi fac studiile, în timp ce colegii lor din dreapta Nistrului vor fi transportaţi la centre de examinare amenajate, comunică Politik.md.
Ministerul Educaţiei susţine că asemenea măsuri au fost indispensabile având în vedere conjunctura politică ce se conturează pe segmentul conflictului transnistrean.
“Pentru acest fapt avem o serie de motive. Nu putem asigura externatul pentru că există factorul separatist care în orice moment poate reţine tinerii la punctul de trecere, iar astfel va fi dat peste cap exerciţiul. Anul trecut am avut observatori, în lipsa unui sistem de monitorizare şi în acest an probabil vom merge pe aceeaşi formulă”, a declarat vice-ministrul Igor Grosu

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE