Doi bărbați au fost reținuți pentru comercializarea substanțelor narcotice. Este vorba despre Fiodor și Vladimir, de 26 și respectiv 32 de ani din Chișinău, care fac parte dintr-o grupare reținută recent, informează Politik.md.
Pe 15 apilie curent, de către un polițist sub acoperire a fost efectuată o achiziție de control de la Fiodor, care i-a vândut 5 grame de heroină contra 5 500 de lei. Astfel, în urma percheziției la domiciliul inculpatului, s-a depistat un aparat artizanal pentru consumarea drogurilor.
Următoarea zi, a fost efectuată o percheziție în casa lui Vladimir, unde oamenii legii au depistat 7 grame de heroină și 8 mii de lei, obținuți din comercializarea heroinei.
Ambii bărbați sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.
Menționăm că până în prezent au fost reținuți 10 membri ai grupării specializate în comercializarea heroinei. În acest sens, fost scoase din circuitul ilegal circa 100 – 115 grame de heroină şi 800 grame de hidropon.