simbolAngajații Inspectoratului de poliție Telenești au avut parte de o operațiune de urmărire ca în filme. Este vorba despre un caz produs la 19 ianuarie, aproximativ la ora 00.05, când la ieșirea din oraș a fost stopat automobilul de marca “Renault Scenic” fără numere de înmatriculare.
În momentul stopării în mașină se aflau trei persoane: șoferul de 22 de ani, originar din Telenești, șoția și copilul lor de doar 1 an. Fiind somat de polițiști de a ieși din mașină pentru a efectua alcooltestul, tînărul a refuzat categoric, motivînd că se grăbește la spital cu copilul. Cu toate că punea în pericol atît viața proprie cît și a celor din automobil, șoferul a apăsat pe accelerație, a rănit ușor un polițist și a fugit de forțele de ordine.
Văzînd că este urmărit de echipajele poliției, tînărul și-a lăsat automobilul parcat în drum lîngă casă. Mijlocul de transport a fost evacuat iar șoferul a fost îndreptat la examinarea medico-legală pentru a stabili starea de ebrietate.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în baza art. 287 al.1 Cod Penal al RM. La moment, șoferul se află în arestul poliției pentru următoarele 72 ore. Toată operațiunea a avt loc în cadrul acțiunii “Zero grade” desfășurată de către colaboratori.
În acest sens, Inspectoratul General al Poliției reamintește tuturor cetățenilor și în special conducătorilor auto, că un comportament manifestat prin lipsă de respect față de angajații poliției este inadmisibil iar neconformarea cerințelor față de acestea, mai cu seamă opunerea de rezistență, amenințarea sau violenţa săvîrşită  la adresa persoanei care îşi îndeplineşte obligațiile de serviciu urmează a fi atrasă la răspundere contravențională sau penală în dependență de gravitatea faptei în baza prevederilor art.  336, 241, 353 Cod Contravențional al RM și art. 349, 287 Cod Penal al RM.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE