Magistrații de la Judecătoria sectorului Buiucani au decis acum câteva minute că încă trei persoane vor sta în arest după perchezițiile de la Primăria Chișinău. Este vorba despre reprezentanți ai unor agenți economici și persoane fizice. Până la această oră, magistrații au decis să aplice arestul în privința a cinci persoane din cele 12 reținute, informează Politik.md.
Amintim că în dimineața zilei de luni, 22 februarie, au avut loc o serie de percheziții la Primăria Chișinău. Drept urmare au fost reținute 12 persoane. Judecătorii trebuie să decidă în cel mult 72 de ore dacă în privința acestora va fi sau nu prelungită măsura de arest preventiv.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE