Uniunea Avocaţilor îşi exprimă dezacordul față de modul în care Ministerul Justiției propune să fie modificată Legea cu privire la avocatură. În context, avocații au expediat în adresa autorităților un apel prin care solicită ca acestea să-și revizuiască poziţia faţă de opiniile, necesităţile şi drepturile avocaţilor din Republica Moldova, comunică Politik.md.
Potrivit Uniunii Avocaților, inițial Ministerul Justiției a solicitat implicarea avocaților. În acest sens un grup de lucru format din mai mulţi reprezentanţi ai breslei au venit cu propuneri. Deși inițial acestea ar fi fost aprobate de Ministerul Justiţiei a RM, ulterior ele nu s-au mai regăsit în proiectul de lege dezbătut.
Avocații propuneau ca toți candidații să acceadă în funcția de avocat doar după susținerea de examene. Asta, în condițiile în care legea actuală permite obţinerea privilegiată a licenţei de avocat, fără examene, pentru doctorii în drept, judecătorii şi procurorii cu o vechime în muncă de peste 10 ani. Deșoi în susţinerea ideii a fost elaborat şi un Studiu, propunerea nu a fost inclusă în noul proiect de lege, elaborat de Ministerul Justiției.
”Această modificare Uniunea Avocaţilor din RM o consideră una absolut principială pentru ridicarea calităţii asistenţei juridice acordate de avocaţi şi pentru combaterea fenomenului de coruptibilitate în rândul avocaţilor. Este arhicunoscut faptul că în majoritatea cauzelor penale privind coruperea pasivă, activă sau traficul de influenţă pornite împotriva avocaţilor, aceştia din urmă fac parte tocmai din categoria celor ce au parvenit în profesie pe cale privilegiată. În asemenea condiţii ar însemna că avocaţii ar trebui să acceadă în funcţii de judecător sau procuror fără a urma studiile în cadrul Institutului Naţional de Justiţie şi fără a susţine examenele de absolvire.”, se menționează în apelul adresat Ministerului Justiției.
La fel, Uniunea Avocaților nu este de acord ca legea să fie modificată astfel ca să îi oblige să introducă în componenţa Comisiei de etică şi disciplină și trei reprezentanţi ai societăţii civile, care nu sunt avocaţi şi care ar trebui să fie aleşi de către Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat.
În această chestiune Ministerul Justiţiei a RM a asociat avocaţii cu judecătorii și a adus exemplul Consiliul Superior al Magistraturii, din care fac parte reprezentanţi ai societăţii civile. În replică Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova susţine că sistemul judecătoresc este întreţinut din bani publici, iar Uniunea Avocaţilor din RM este la autogestiune şi în consecinţă o supraveghere a societăţii civile în ceea ce ne priveşte este neîntemeiată.
Uniunea Avocaților nu este de acord nici cu inițiativa Ministerului Justiţiei de a înlocui asigurarea facultativă de răspundere civilă cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Aceștia susțin că în situaţia actuală a sectorului justiţiei asigurarea obligatorie de răspundere civilă în cazul avocaţilor ar putea constitui o armă de persecutare a acestora. În susținerea ipotezei avocații adus exemplul mai multor state europene şi SUA, ţări cu o democraţie dezvoltată, unde asigurarea de răspundere civilă nu este obligatorie, ci opțională.