Poliția a descoperit un caz de omor, după două luni de investigații. Suspectul a fost încătușat la 5 septembrie și urmează a fi cercetat penal.
Potrivit MAI, în urmă cu două luni, o femeie de 81 de ani, din Edineț a decedat, după ce a primit mai multe lovituri în regiunea capului. În seara zilei de 16 iunie, femeia a fost găsit în propria casă de vecini, care au transportat-o la spital.
Cercetările polițienești au stabilit că, principalul suspect de comiterea acestui omor este un tânăr, de 25 de ani, originar din oraşul Edineţ, anterior judecat pentru furt și jaf. După producerea crimei, suspectul a fugit de la fața  locului.
Oamenii legii au constatat că, pe 16 iunie, în jurul orei 19:00, suspectul a venit în casa victimei, pentru a sustrage bunuri materiale şi bani. Între gazdă şi suspect au avut loc altercaţii. S-a stabilit că suspectul a maltratat victima şi a lovit-o de mai multe ori în regiunea capului. Acesta a reuşit să sustragă 700 de lei şi a fugit de la locul infracţiunii. Ca rezultat al traumei primite, victima a decedat la spital.
În prezent, suspectul este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă să facă până la 15 ani de închisoare.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE