Un tânăr a fost condamnat la 9 ani de închisoare, pentru furt în proporţii mari, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit sursei, în martie curent inculpatul în vârstă de 24 ani a pătruns prin fereastra deschisă a balconului într-un apartament de la etajul doi.
Ajuns în interior tânărul a sustras bijuterii din argint şi aur, 20 mii lei, 1000 dolari şi un telefon mobil, cauzând stăpânului apartamentului un prejudiciu material de peste 58 mii lei.
Instanţa a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în sumă de 35 mii lei.
Potrivit procurorilor inculpatul nu era angajat în cîmpul muncii şi nu avea surse de existenţă. Bijuteriile sustrase acesta le-a depus la o casă de amanet, banii cheltuindu-i pentru necesităţi personale.
Sentinţa poate fi atacată în modul stabilit de lege.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE