Politia din Piața Roșie a arestat un bărbat care încerca să intre în Kremlin pentru a-i cere președintelui Dmitri Medvedev să-i dea fiica de nevastă, relatează RIA Novosti.
Potrivit șefului comisariatului din Moscova, bărbatul originar din Daghestan, în vârstă de 35 de ani, a încercat să-i convingă pe polițiști că avea o întâlnire urgentă cu președintele rus, urmând să îi ceară mâna fiicei sale.
Totuși, bărbatul s-a înșelat, confundându-l pe Dmitrii Medvedev cu Vladimir Putin: președintele nu are decât un fiu, Ilia, născut în 1996. Premierul este cel care are două fiice, relatează NewsIn.
Poliția l-a trimis într-un spital psihiatric, pentru a fi evaluat. S-a aflat că bărbatul venise la Moscova cu doi ani în urmă, pentru a-și găsi de lucru. Își găsise un post pe un șantier și trimitea o parte a salariului mamei sale, tatălui și fratelui său, rămași în Daghestan.
Din cauza crizei, bărbatul și-a pierdut slujba și atunci a decis să se căsătorească, dar nu cu oricine, ci cu fiica președintelui.