Un politician din Nigeria a fost arestat în timp ce încerca să transporte peste două kilograme de cocaină ascunse în stomac, au anunțat autoritățile, citate de CNN. Eme Zuru Ayortor, candidat pentru parlamentul local, a declarat că încerca să-și finanțeze campania electorală.
Ayortor, un farmacist în vârstă de 52 de ani, a fost arestat pe aeroportul internațional din Lagos, au precizat oficialii din cadrul Agenției naționale de luptă anti-drog. Aceștia au spus că un scanner din aeroport a indicat faptul că politicianul transporta în stomac 2.12 kg de cocaină.
"După ce a fost pus sub observație, farmacistul devenit politician a eliminat din organism 100 de bucăți de substanță sub formă de pulbere, care s-a dovedit a fi cocaină", a declarat agenția anti-drog.
Autoritățile au declarat că Ayortor le-a mărturisit că încerca, astfel, să-și sponsorizeze campania electorală. El spera ca statutul său de om politic i-ar fi permis să nu fie arestat. "Nu ne uităm la chipuri atunci când facem percheziții legate de droguri și nu ne impresionează statutul. Orice persoană care face contrabandă cu droguri trebuie dată în vileag și judecată", a declarat Ahmadu Giade, directorul Agenției naționale de luptă anti-drog.
Ayortor a fost reținut în timp ce se pregătea să plece spre Frankfurt (Germania).

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE