Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldovei un nou pachet de ajutoare umanitare în valoare de 8 milioane de euro, a anunţat Comisia Europeană.
,,8 milioane de euro sunt alocate pentru proiecte umanitare în Republica Moldova, care oferă asistență specifică celor mai vulnerabile persoane, inclusiv asistență umanitară în numerar pentru nevoi de bază, protecție și sănătate'' , se arată în comunicatul Comisiei Europene, citat de caleaeuropeana.ro.
Potrivit Comisiei Europene, Republica Moldova a fost inclusă într-un pachet comun de sprijin cu Ucraina, care a beneficiat de cea mai mare susținere în cadrul noii tranșe. Asistența totală pentru autoritățile de la Kiev este de 75 de milioane de euro.
„Atacurile țintite ale Rusiei asupra infrastructurii energetice și civile esențiale din Ucraina, cum ar fi spitalele, școlile și rețelele electrice, împiedică grav accesul populației la serviciile de bază. Cu fiecare nou bombardament, din ce în ce mai mulți ucraineni rămân fără adăpost și au nevoie de asistență și adăpost în condiții de îngheț. Având în vedere că aproximativ 14,6 milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar în Ucraina, această nouă finanțare este acordată într-un moment crucial”, se mai arată în comunicat.
Comisia Europeană a alocat în total 926 milioane de euro pentru programe de ajutor umanitar pentru a ajuta civilii afectați de războiul din Ucraina de la invazia Rusiei din februarie 2022. Din această finanțare, 860 milioane de euro au fost alocate pentru programe umanitare în Ucraina și 66 milioane de euro pentru a sprijini refugiații care au fugit în Moldova vecină.