Directorul Asociaţiei Obşteşti „International Express Recruit Ability” (IERA), Dumitru Jioară a fost reţinut, joi, 12 august, fiind bănuit că şi-ar fi însuşit peste un milion de lei prin abuz de încredere şi înşelăciune de la mai multe persoane, de Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
În dosar figurează în jur de 40 de victime (studenţi) care susţin că pe parcursul anului 2009 – 2010 au achitat directorului IERA sume enorme de bani pentru a se angaja în cîmpul muncii în SUA, prin intermediul unor programe, iar ajunşi în State au constatat inexistenţa firmei angajatoare.
În fapt, directorul IERA, prin intermediul organizaţiei pe care o conduce, promitea angajarea la muncă în SUA, spunînd că are în calitate de partener o companie americană interesată să ofere locuri de lucru pentru studenţi din Republica Moldova.
La rîndul lor, studenţii care au depus mai multe plîngeri la CCCEC în privinţa lui Jioară, declară că ultimul le cerea bani pentru prestarea mai multor servicii legate de organizarea interviului la ambasadă, obţinerea vizei, plata pentru contract, preţul pentru biletul de avion, taxa la ambasadă, asigurare medicală. Doar de la două persoane, care au sesizat Centrul şi au prezentat confirmări, Jioară ar fi primit 60 000 lei.
În prezent Dumitru Jioară se află în Izolatorul Centrului fiind cercetat în baza articolului 190 Cod penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
CCCEC întreprinde toate acţiunile legale pentru restituirea prejudiciului material.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE