Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Iulian Muntean, numit, recent, în funcție de către Parlament, ar figura într-un dosar de corupție din 2018. Opinia publică se întreabă cum a fost posibil ca Muntean să treacă de Comisia pre-vetting dar și de filtrul Parlamentului pentru funcția de membru CSM. Într-o postare pe Facebook, acesta a respins acuzațiile, susținând că „așa-numitul dosar” ar fi fost fabricat în mod tendențios de către regimul Plahotniuc și că scopul apariției unor asemenea informații în spațiul public ar fi intimidarea sa.
„Acest așa-numit dosar a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc, ca fiind o metodă de intimidare a persoanelor înainte de alegeri. În perioada statului captiv, totul era posibil: să-ți facă percheziții, să te intimideze dacă nu ești de acord cu așa numitele „reguli” ale regimului sau, de exemplu, dacă refuzi să te implici în campania electorală de partea partidului democrat”, a spus Muntean.
Membrul CSM recunoaște că în vara anului 2018, a fost supus unei perchiziții, dar susține că „nimic ilegal nu a fost depistat”.
„Doar s-au ridicat un laptop, 2 telefoane mobile și mijloace financiare în valoare nesemnificativă, păstrate în safeu, care ulterior, în decurs de 10 zile au fost restituite. Fiind invitat la PA (în luna septembrie 2018) și fiindu-mi prezentată așa numita ordonanță de punere sub învinuire, le-am spus că nu sunt implicat în nicio schemă, acesta fiind unicul și ultimul meu contact cu PA. Azi, suntem în luna septembrie 2023, au trecut mai mult de 5 ani. Pe parcursul acestor 5 ani, niciodată nu am fost chemat să fac careva declarații, să mi se ceară vreo explicație. N-am avut absolut niciun contact cu vreun procuror sau ofițer de urmărire penală. Și îmi pare straniu că un dosar cu așa impact la acea vreme a stat în safeul cuiva timp de 5 ani. Un dosar, în care procurorul a declarat că mi se incriminează suma de 950 de lei.
Mai mult ca atât, acest dosar nu este în nicio bază de date, nicio bază de date gestionată de organele statului. Or, cu siguranță că Comisia de pre-vetting a interpelat CNA, PA, SIS, MAI despre existența vreunor dosare penale în privința mea. Deci, dosarul pur și simplu nu există. După alegerile din februarie 2019, nu exista nicio informație despre acest dosar. Și, din câte cunosc, nicio persoană din cei 80 nu a fost trimis în judecată, nemaivorbind despre vreo condamnare”, a scris Muntean care a precizat că va rămâne membru CSM.
Într-o declarație pentru realitatea.md, Procuratura Anticorupție a comunicat că pe 5 iunie 2018, au avut loc percheziții la domiciliul și în automobilul lui Iulian Muntean, iar pe 3 septembrie 2018, în calitate de lector la Academia de Studii Economice (ASEM), el ar fi fost implicat în evaluarea unor studenți cu note mari la mai multe discipline în schimbul unor mijloace financiare.
„Hotărâre în privința învinuitului Iulian Munteanu, la moment nu este adoptată. Cauza penală în care Iulian Munteanu are calitatea de învinuit, se află în exercitarea organului de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, iar urmărirea penală este în desfășurare”.
În 2018, CNA a descins la șase profesori și trei intermediari, care favorizau studenții la examene, la susținerea practicii și a tezelor. Sumele pretinse pentru asemenea „servicii” ajungeau la 550 de euro.
Membrul CSM, Ion Guzun, a afirmat că a aflat pentru prima dată despre statutul de învinuit al lui Iulian Muntean dintr-o comunicare cu presa și că va propune subiectul pentru discuție în cadrul CSM.
Magistratul Victoria Sanduța a criticat dur reacția membrului Consiliului Superior al Magistraturii, acuzat pentru corupție, ales de Parlament după ce a trecut pre-vetingul. Ea se întreabă ce a indicat acesta în chestionarul de la concurs la întrebarea dacă este vizat în dosar penal sau nu
Adică fiind ditamai membru CSM, (...) ați stat liniștit și nu v-ați interesat de soarta unei învinuiri penale la adresa dvstră?!(...) Ați stat 5 ani și fără să aveți vreun act pe caz, ați considerat că acuzația s-a evaporat de la sine? și bun, după ce Plahotniuc a fugit din țară, din 2019!, de atunci când Procuratura este în mâini “reformate”, tot nu v-ați interesat de soarta dosarului penal pe numele dvstră?!”, a scris Sanduța