Conform documentelor consultate de ZdG, francezul Arif Franck Charles a cedat participația sa de 25% lui Alexandru Vîlcu, care deținea deja alte 25% din companie prin intermediul firmei „Ramin-Lux”.
 
În ianuarie 2019, „Le Bridge Corporation Limited”, fondată de Arif Franck Charles, s-a implicat și într-o altă afacere care viza o proprietate a statului – Tutun-CTC. Acțiunile statului din S.A. „Tutun-CTC” (90,81%) au fost privatizate de Î.C.S. „Le Bridge Corporation Limited” S.R.L la 11 ianuarie 2019, suma tranzacției fiind de 167 761 000 lei (mai puțin de 10 milioane de dolari).
 
Vineri, 6 septembrie2019, deputatul Igor Munteanu, președintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru evaluarea privatizărilor, concesionărilor proprietății publice din perioada 2013 – 2019, a declarat că „Le Bridge Corporation Limited”, a anunțat autoritățile, printr-o scrisoare oficială, că și-ar dori rezilierea contractului de privatizare a Tutun-CTC.
În urma rezilierii contractului, statul ar urma să restituie companiei „Le Bridge” suma de aproape 168 de milioane de lei. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE