Peste 500 de milioane de lei au fost însușiți fraudulos în baza unor scheme criminale de către un grup de escroci, printre care: Ion Lambantu și Iurie Drust. Despre aceste cazuri au relatat patru oameni de afaceri, ieri, 4 august, în cadrul unei conferințe de presă, anunță Politik.md.
Businessmanii susțin că prin abuz de încredere și înșelăciune au fost implicați, fără să știe, în scheme ilegale, de către niște „oameni de afaceri”, care s-au dovedit a fi escroci. Așa s-a întâmplat și cu fostul administrator al companiei „ProAcvaCom” SRL, Denis Ureche. Omul susţine că a rămas cu datorii ale companiei sale, în urma unui proiect propus de către unul dintre escroci. Pentru acel proiect, omul de afaceri a luat un credit de la Banca de Economii, însă a fost mințit de „partenerul său” Ion Lambantu, și acum compania, plină de datorii, a intrat în insolvență.
Denis Ureche a mai spus că escrocii au sustras peste 300 de milioane de lei de la Banca de Economii în perioada 2010-2012 și că are înregistrări audio, unde cei implicaţi ar declara că nu se tem de justiţie, deoarece sunt protejaţi de persoane sus-puse din ţară.
Un alt om de afaceri, Alexei Damaschin, a menționat că a fost implicat, prin înșelăciune, într-o schemă de furt a 30 de milioane de lei de la Eximbank, la fel, sub pretextul finanțării unor proiecte. În același timp, conducerea Eximbank a eliberat banii sub formă de credite, fără să verifice dacă banii erau cheltuiți pe proiectele prezentate sau nu.
Alt caz vizează banca Victoriabank, care acordat un credit de 120 milioane de lei lui Ion Lambantu și lui Iurie Drust. În acest caz, au fost mințiți și oameni de rând, care au fost convinși să-și vândă terenurile agricole. Oamenii au mai fost rugați să semneze contractele de vânzare-cumpărare și să confirme autorităților că au primit banii pe terenuri, deși acest lucru nu s-a întâmplat. În tot acest timp, escrocii le promiteau oamenilor că le vor da banii, imediat cum îi primesc banii pentru proiectele lor. „Însă, terenurile agricole au fost puse în gaj la Victoriabank, pentru care impostorii au obţinut 120 de milioane de lei. Acum țăranii s-au pomenit şi fără bani, şi fără terenuri”, afirmă Lilia Muntean, femeie de afaceri, care a fost implicată în negocierile contractelor pentru terenurile agricole.
Omul de afaceri, Andrei Chirdei, a subliniat că a rămas cu datorii de circa 5 milioane de lei, după un scenariu asemănător, pus la cale de aceiaşi escroci.
Numele lui
Ion Lambantu apare într-un dosar în cazul cumpărării ilegale a cafenelei „Guguță”, care era în posesia CMC, în 2007. Ulterior, însă firma lui Lambantu pune în gaj cafeneaua la „Eximbank” pentru un preț de zeci de ori mai mare decât cel real. În 2012, Ion Lambantu a fost reținut pentru escrocherie, însă după gratii a ajuns finul acestuia, Vitalie Bajurean, care potrivit surselor este închis pe nedrept.
În acest sens, oamenii de afaceri i-au adresat o scrisoare deschisă procurorului general, Corneliu Gurin, dar și Centrul Naţional Anticorupţie, prin care prezintă detalii din schemele de escrocherie. De asemenea, businessmanii scriu şi despre faptul că sunt intimidați de persoanele din anturajul celor doi escroci.