Un bărbat în vârstă de 73 de ani a decedat mistuit de flăcări în propria casă. Tragedia s-a produs ieri, 29 aprilie, în satul Bubuieci, municipiul Chișinău.
Pentru lichidarea incendiului au fost necesare două autospeciale de intervenţie. Din nefericire, flăcările au ars mai mult de jumătate din acoperişul casei şi bunurile materiale din trei odăi. Cauza izbucnirii incendiului şi a decesului urmează a fi stabilite.
Tot ieri, a fost solicitată intervenţia pompierilor, pe strada Dacia nr. 38, din Chişinău, unde a izbucnit un incediu într-un apartament de la etajul trei. Acolo, au fost direcţionate două autospeciale de intervenţie, iar în urma lichidării s-a stabilit că au ars doar 3 m.p. de lucruri vechi.
În timpul intervenţiei, din cauza fumului dens format, pompierii au evacuat din apartamentul vecin două persoane, o femeie de în vârstă 34 de ani şi fiul acestuia de 7 ani. Acestora li s-a acordat asistenţă medicală primară, spitalizarea nefiind necesară.
De menționat că, de la începutul anului, pe teritoriul ţării, au fost înregistrate 791 incendii, în care şi-au pierdut viaţa 71 de persoane.