Procuratura Generală anunţă despre reţinerea a cinci membri ai unui grup criminal organizat, specializaţi în producerea, păstrarea, transportarea şi comercializarea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre persoane este avocat de profesie, informează Politik.md.
Operaţiunea de documentare şi reţinere a bănuiţilor a fost realizată de procurori, de comun cu ofiţerii Inspectoratului General al Poliţiei în oraşul Cahul, de unde sunt originari şi locuiesc bănuiţii.
În cadrul percheziţţiilor efectuate la domiciliile bănuiţilor, procurorii şi poliţiştii au depistat şi lichidat 3 laboratoare moderne de creştere a cannabisului, cu sistem capilar de irigare, îngrăşăminte, sistem electronic de calcul şi repartizare a temperaturii şi umidităţii, care permitea creşterea plantelor într-un timp record. De asemenea, au fost depistate: 24 de vazoane cu plante de cânepă, seminţe şi aproximativ 3kg de plante de cânepă uscate, pregătită pentru realizare, dispozitiv inhalator confecţionat artizanal utilizat la consumul substanţelor narcotice cu urme vizibile de întrebuinţare, pastile psihotrope şi anabolice, dispozitive digitale de măsurare, plicuri din polietelenă pentru împachetare, mijloace financiare obţinute din vînzarea drogurilor, precum şi alte obiecte care vor servi în calitate de material probator în cadrul cauzei penale.
Anterior, la unul dintre membrii grupului a fost efectuată o achiziţie de control, fiind procurate 100 grame de cannabis la un preţ de 7 mii de lei. Se presupune că din plantele de cannabis depistate în timpul percheziţiilor membrii grupului ar fi putut obţine o masă totală de aproximativ 7 kg de plante uscate, valoarea cărora se estimează la circa 500 mii lei.

Persoanele reţinute au vârstele cuprinse între 35 şi 45 de ani, printre acestea figurînd şi un avocat - membru al grupării criminale şi consumator de droguri, care avea intenţia de a organiza şi instala un laborator similar la domiciliul său.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE