Legea care prevede ca Procuratura din țară să fie reformată a fost aprobată în ultima lectură, informează Politik.md. Acest lucru a fost aplaudat de către deputați, legea fiind așteptată de mai bine de câțiva ani.
Astfel, noua lege prevede că Procuratura va fi restructurată altfel. Ea va constitui din: Procuratura Generală, procuraturile de specialitate și procuraturile teritoriale. De asemenea, s-a modificat și modul de numire a procurorului general, care va fi înaintat de către Consiliul Superior al Procurorilor și aprobat de președintele țării.
În acest sens, urmează să fie modificată și Constituția, pentru ca noua lege să poată fi aplicată. Pentru asta se pregătește un nou pachet de legi suplimentare, care vin în susținerea acestui proiect de reformă.
Expertul care a condus grupul de lucru privind reforma Procuraturii, Vlad Gribincea, a specificat că în Parlament vor veni încă două pachete de legi până la 1 iunie. „Asta ca până la 1 august legea să poată intra în vigoare. Proiectul de modificare a Constituției deja se elaborează”, a menționat Gribincea.
Noua lege vine cu o competență mai mare pentru Consiliul Procurorilor și mai puține competențe pentru procurorul general, cu majorări de salarii pentru procurori (care vor fi similare celor ale judecătorilor), dar și cu o autonomie pentru procurori, care nu vor avea o serie întreagă de șefi, ci unul singur. De asemenea, unele procuraturi specializate vor dispărea, precum: procuratura militară sau procuratura în transport, iar funcțiile lor vor fi preluate de alte instituții.
Pentru acest proiect au votat 65 de deputați, inclusiv cei din fracțiunea PLDM care s-a declarat în opoziție. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE