Un avocat din capitală, împreună cu doi complici, sunt învinuiţi că au determinat victimele, care figurau pe dosar, să-şi modifice declaraţiile în favoarea persoanei acuzate, anunță Politik.md.
Potrivit informațiilor de la Procuratura Generală, în iulie curent, avocatulreprezentând interesele unei persoane învinuite de comiterea proxenetismului, împreună cu rudele bănuitului le-au promis victimelor unele avantaje, dacă acestea îşi vor schimba declaraţiile.
Astfel, conform instrucţiunilor primite de la avocat, soţia învinuitului s-a întâlnit cu victimele, pe care le-a determinat să scrie cereri cu conţinut fals către procurorul care conduce urmărirea penală, prin care să afirme că declaraţiile, făcute anterior în cadrul audierii în acea cauză, nu sunt veridice.
Actualmente, avocatul, împreună cu două rude ale învinuitului, au interdicţia de a părăsi hotarele ţării, iar procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza spre examinare instanţei de judecată.Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 5 ani de închisoare.