Parlamentul a aprobat legea care reglementează digitalizarea actelor de identitate, permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare. Actele vor fi utilizate prin intermediul unei aplicații guvernamentale.

„Agenția de Guvernare Electronică, cu suportul financiar al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, lucrează la dezvoltarea aplicației, care va asigura accesul utilizatorului la toate serviciile electronice în baza identității electronice personale.

Buletinul de identitate digital al cetățeanului Republicii Moldova va fi un act de identitate generat pe telefonul sau tableta titularului și va conține un set de date preluate în regim automatizat și în timp real din profilul persoanei din Registrul de stat al populației și, suplimentar, un identificator electronic (cod QR)”, informează serviciul de presă al Parlamentului.

Noile prevederi reglementează și posibilitatea de a solicita online înmatricularea mijloacelor de transport. Actele perfectate vor fi livrare de către serviciul guvernamental de livrare (MDelivery)

„De asemenea, se propune introducerea obligației notarului de a depune, prin intermediul unui serviciu electronic, la Agenția Servicii Publice, cererea de înregistrare a actului juridic autentificat sau a contractelor de vânzare-cumpărare și a altor documente conexe bunurilor imobile. După efectuarea înregistrării, se va expedia în mod electronic notarului și titularului dreptului certificatul electronic privind înscrierile în registrul bunurilor imobile. Modificările legislative au scopul de a securiza tranzacțiile autentificate de către notari în privința bunurilor imobile și a exclude necesitatea interacțiunii cetățenilor cu ASP-ul”, notează reprezentanții Legislativului.

Pe extrasele din diferite registre de stat va fi imprimat un cod QR sau un cod de bare, pentru a putea fi verificată online autenticitatea documentului. Guvernul va putea stabili costuri distincte pentru serviciile prestate electronic și cele la ghișeu. Autorii proiectului notează că prin intermediul noilor reglementări se vor extinde modalitățile de interacțiune a cetățenilor cu autoritățile, pentru a face serviciile publice mai accesibile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE