Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține revendicările profesionale ale judecătorilor în contextul reformei sistemului unitar de salarizare din sectorul bugetar și cere autorităților să țină cont de statutul constituțional și de responsabilitățile funcției judiciare.

Într-o reacție publică, CSM a precizat că respectă dreptul judecătorilor de a-și exprima liber și pașnic nemulțumirile, în condițiile legii, și înțelege preocupările legate de modul în care sunt reflectate statutul și responsabilitățile acestora în noul proiect de salarizare.

Consiliul amintește că, prin avizul din 29 septembrie 2026, a formulat obiecții și propuneri concrete la proiectul de lege, solicitând o remunerare echitabilă, care să corespundă statutului judecătorilor și responsabilităților personalului din sistemul judecătoresc.

Potrivit CSM, formula de salarizare trebuie să țină cont de specificul funcției judiciare, să contribuie la consolidarea independenței justiției și să permită sistemului să atragă și să păstreze profesioniști calificați.

În prezent, instituția continuă dialogul cu autoritățile competente pentru a identifica soluții la problemele semnalate. CSM anunță că va urmări dacă propunerile sale vor fi incluse în forma finală a proiectului de lege.

Consiliul subliniază că remunerarea adecvată a judecătorilor nu este doar o revendicare profesională, ci și o chestiune care ține de buna funcționare a justiției și de protejarea independenței acesteia. CSM cere ca nemulțumirile corpului judecătoresc să fie examinate cu seriozitate, iar soluțiile adoptate să fie echitabile și sustenabile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE