Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările efectuate de Parlament la Codul Fiscal privind restituirea taxelor din bugetul local al UTA Găgăuzia din bugetul propriu, și nu din cel național. Curtea a statuat că până la o eventuală intervenție a Parlamentului, restituirea TVA-lui și a accizelor achitate de către agențiii economici din UTA-Găgăuz-Yeri se va realiza de la bugetul de stat.
Totodată CC a stabilit că restituirea sumei taxei pe valoare adăugată și a accizelor achitate de către agenții economici din UTA Găgăuzia, cu statut special, pentru perioada de timp cuprinsă între 1 noiembrie 2023 și 22 februarie 2024, data suspendării acțiunii articolului 6 alineatul 11 din Codul fiscal, în redactarea Legii nr. 285 din 5 octombrie 2023 se va realiza de la bugetul Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia cu statut special. În cazul în care suma restituirilor taxelor pe valoare adăugată și a accizelor depășește suma taxei pe valoare adăugată și a accizelor colectate la bugetul UTA Găgăuzia, diferența se va acoperi de la bugetul de stat”, a declarat președintele CC, Domnica Manole.
Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp, iar doi magistrați ai CC au avut opinii separate.
Precizăm că legea obliga ca restituirea TVA-ul către companiile din Găgăuzia să se facă din bugetul Autonomiei. Autorii legii, deputații PAS, au declarat că inițiativa legislativă intenționează să asigure respectarea principiului echității fiscale între localitățile țării. Proiectul a fost criticat de autoritățile de la Comrat deoarece reduce veniturile la bugetul local.
Știrea se actualizează.....