Uniunea Europeană (UE) nu vede necesitatea de a prelungi acordul privind transportul gazelor rusești către Europa prin Ucraina. Acordul dintre Naftogaz Ukrainî și Gazprom pentru tranzitul a 40 de miliarde de metri cubi de gaz pe an expiră în 2024.

„Nu sîntem interesați de prelungirea acordului trilateral de tranzit al gazelor cu Rusia, care expiră la sfîrșitul acestui an", a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, la reuniunea comisiei Parlamentului European.

La 25 ianuarie, prim-ministrul slovac Robert Fitzo a declarat, după o întîlnire cu prim-ministrul ucrainean Denis Șmîgal, că Rusia și Ucraina au convenit să continue tranzitul. De atunci, guvernul ucrainean a negat afirmațiile sale. La 31 ianuarie, vicepremierul rus Aleksandr Novak a declarat că Moscova nu negociază prelungirea contractului de furnizare a gazelor nici cu Kievul, nici cu Bruxellesul. La momentul respectiv, el a precizat că se poartă negocieri active cu China cu privire la un nou contract de furnizare a gazelor pentru gazoductul Siberia-2.

Naftohaz Ukrainî și Gazprom au semnat un contract privind transportul gazelor din Rusia în 2019. Acordul prevedea că timp de cinci ani, firma rusă trebuie să pompeze 225 miliarde de metri cubi de gaze prin Ucraina, dintre care 65 miliarde de metri cubi în 2020 și 40 miliarde de metri cubi în fiecare an următor. Tariful acordului nu a fost dezvăluit oficial. Cu toate acestea, partea ucraineană estimează că tranzitul va aduce Ucrainei între 7 și 15 miliarde de dolari în acești cinci ani, în funcție de volumul livrărilor. "Gazprom furnizează gaze prin Ucraina către Slovacia, Austria și Italia, iar prin Turkish Stream către Macedonia, Croația, Ungaria, Grecia, Serbia și Bosnia. În primul trimestru al anului 2023, Gazprom a asigurat 7,5% din totalul importurilor de gaze în UE, în timp ce în primul trimestru al anului 2022 cota sa a fost de 28% (aproximativ 260 de milioane de metri cubi pe zi). În 2022, livrările Gazprom către UE au scăzut cu 56%, ajungînd la 63,8 miliarde de metri cubi pe zi.

Sistarea tranzitului gazul rusesc prin Ucraina ar putea fi o provocare și pentru RM inclusiv în materie de alimentare a țării cu energie electrică. Experții atrag atenția că centrala de la Cuciurgan, care asigură o parte semnificativă din necesarul de energie electrică pentru malul drept al țării, este alimentată cu gaz rusesc. Dacă tranzitul gazelor naturale din Rusia către Republica Moldova și Europa ar fi întrerupt și acordul de tranzit nu ar fi extins, Republica Moldova ar putea suferi consecințe serioase în ceea ce privește accesul la energie electrică.

În cazul în care s-ar întrerupe livrările de curent de la Cuciurgan, Chișinăul ar urma să achiziționeze energie electrică din vest, care este mai scumpă, respectiv tarifele pentru consumatorii casnici vor crește.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE