Bruxelles-ul amenință Moscova cu noi sancțiuni, pe fundalul unei noi escaladări a conflictului ucrainean.
Șefii statelor și a guvernelor țărilor membre UE solicită miniștrilor de Externe să evalueze situația în zona de conflict și să examineze luarea măsurilor adecvate, în special, aplicarea noilor măsuri restrictive.
Într-o declarție emisă astăzi de către Consiliul European, se menționează că UE este pregătită să ia măsuri suplimentare, în caz de necesitate.
„Noile sancțiuni ar putea fi aprobate la summitul neformal al Uniunii Europene care se va desfășura pe 12 februarie”, a declarat o sursă europeană.
„Cel mai probabil, miniștrii de Externe vor solicita Comisiei Europene, în cadrul consiliului care se va reuni joi de urgență, să pregătească noi măsuri restrictive către summitul UE de pe 12 februarie, iar liderii comunității vor lua deja o decizie în acest sens”, a mai spus diplomatul european.
În declarație se mai menționează și susținerea consolidată și continuă, pe care Moscova o acordă insurgenților din estul Ucrainei. „Aceste acțiuni dovedesc responsabilitatea Rusiei pentru situația creată”, se mai arată în declarație.
În același timp, liderii țărilor europene au discutat despre uciderea civililor în urma atacului de la Mariupol, care a fost comis de pe teritoriile conrolate de separatiștii proruși și de militarii ruși.
„Facem apel către Rusia să condamne acțiunile separatiștilor și să respecte acordul de la Minsk”, au anunțat liderii europeni.